aaaaaa! ... iar am chef de scris pe blog dupa o pauza, de acum caracteristica ...
am gasit astazi pe blogul unui anumit "bogdan mandru" (habar nu am cine este si am dat peste el din intamplare) o chestie care mi-a placut: "100 ways to screw your life". si el la randul lui a preluat informatiile de la alta sursa insa eu ii dau lui creditul. astfel mi-a venit ideea sa citez cate 5 idei pe saptamana, sa am timp sa diger informatia si sa reflectez asupra acestor aspecte ... pentru cei ce nu intelege, daca am timp am sa si le traduc, insa numai la cerere
asadar primele 5 suna cam asa :
1. Regret Stuff
Feel sorry about what happened to you. Spend time and energy on things that aren’t even there, but you feel are “unsolved yet”. Keep your focus on the past and ignore the present. This is what regrets do: they tie you down to things in the past that doesn’t matter anymore. Well, you can’t do anything about them anyway: accept and move on.
2. Accept to Be Lied To
Even if you know you’re lied. Accept to be told lies in the name of something “bigger” than you: a family, a career, anything. Eat it up every day while knowing the truth and still accepting that other, twisted reality, hoping at some point things will go better. They won’t. And there is no such thing as something bigger than you.
3. Stay in the Wrong Partnership
Wrong partnerships may be both personal or professional. You may think it’s just temporary or even “it might be good for you” but you’re just deluding yourself. Wrong partnerships are nothing but swamps: they’ll slowly drag you down. If you don’t get out of them the moment you realize they’re wrong for you, you’ll become one with the swamp.
4. Succumb to Addictions
Make them “bigger” than you. Call it alcohol or just an addiction to fight. Call it work, as in workaholic, or eating much more than you need. Call it drugs or just an addiction to a person (co-dependence). Giving in to addictions is a conscious act of surrender. You accept to lose a battle. And then another one. Slowly, you’ll going to lose the war.
5. Dream Without Taking Action
Daydreaming is good. It opens your heart to new universes and goals. But daydreaming without action is useless. Sitting on your fat ass while waiting for all your intentions to manifest, without taking the smallest action for moving things forward, won’t change anything. Oh, sorry, it will change something: you ass will be fatter.
sâmbătă, 30 ianuarie 2010
miercuri, 29 aprilie 2009
Meniul zilnic al unui student din România
În perioade de criză toţi oamenii trebuie să îşi schimbe obiceiurile altfel este sortit pieirii sau extincţiei. Aşadar după cum se ştie tineretul, mai exact studenţii, sunt cei mai flexibili, cei mai inventivi, cei mai adaptabili la situaţii noi, nu...?!
Deci de ce nu şi-ar adapta şi dieta la noile vremuri.
¤ Dimineaţa, tradiţionalele cereale colorate cu lapte vor fi înlocuite de câteva linguri sănătoase pline ochi cu tărâţe alături de o cană de lapte (de la babe neapărat neprelucrat, Zuzu e cam scump şi e procesat de până la 4-7 ori);
¤ gustarea de înaintea prânzului e un măr sfrijit, stafidit ... aceleaşi nutrimente într-un volum mai mic(se găsesc în supermarket la un sfert de preţ, afacere adevărată)
¤ Prânz un pumn de orez cu ceva peşte fript în tigaie fără ulei(macrou de preferat), ambele ieftine şi uşor de gătit. Desert: 2 pătrăţele de ciocolată amăruie vrac;
¤ gustare de după prânz: un pumn de arahide, alune sau nuci neprăjite (alea prăjite cu sare sunt enorm de scumpe pentru o pungă de alune răncede) şi eventual un pumn de stafide (jeleuri, cornuri şi alte alea e pentru copii şi bineînteles sunt ....?? SCUMPE);
¤ Cina ... o farfurie babană de mancărică de fasole cu puţine urme de legume şi miros de ciolan. Desert: 2-3 bomboane cu calciu;
¤ gustare de seară un ceai de mentă( Nr.1 Carrefoure) cu câţiva biscuţi "petite beure" unşi cu urmă de margarină şi gem la kg;
Nota bene : Pâinea e un lux, se consumă biscuiţi de griş Kaufland,iar carnea portocalele, bananele şi ciocolata cu lapte sunt prezente numai în zilele de sărbătoare legală, de ananas, prăjituri şi alte delicii nici nu pomenim.
Uite aşa se trăieşte o viaţa fără excese(de sare, zahăr şi grasimi) în România.
Deci de ce nu şi-ar adapta şi dieta la noile vremuri.
¤ Dimineaţa, tradiţionalele cereale colorate cu lapte vor fi înlocuite de câteva linguri sănătoase pline ochi cu tărâţe alături de o cană de lapte (de la babe neapărat neprelucrat, Zuzu e cam scump şi e procesat de până la 4-7 ori);
¤ gustarea de înaintea prânzului e un măr sfrijit, stafidit ... aceleaşi nutrimente într-un volum mai mic(se găsesc în supermarket la un sfert de preţ, afacere adevărată)
¤ Prânz un pumn de orez cu ceva peşte fript în tigaie fără ulei(macrou de preferat), ambele ieftine şi uşor de gătit. Desert: 2 pătrăţele de ciocolată amăruie vrac;
¤ gustare de după prânz: un pumn de arahide, alune sau nuci neprăjite (alea prăjite cu sare sunt enorm de scumpe pentru o pungă de alune răncede) şi eventual un pumn de stafide (jeleuri, cornuri şi alte alea e pentru copii şi bineînteles sunt ....?? SCUMPE);
¤ Cina ... o farfurie babană de mancărică de fasole cu puţine urme de legume şi miros de ciolan. Desert: 2-3 bomboane cu calciu;
¤ gustare de seară un ceai de mentă( Nr.1 Carrefoure) cu câţiva biscuţi "petite beure" unşi cu urmă de margarină şi gem la kg;
Nota bene : Pâinea e un lux, se consumă biscuiţi de griş Kaufland,iar carnea portocalele, bananele şi ciocolata cu lapte sunt prezente numai în zilele de sărbătoare legală, de ananas, prăjituri şi alte delicii nici nu pomenim.
Uite aşa se trăieşte o viaţa fără excese(de sare, zahăr şi grasimi) în România.
marți, 28 aprilie 2009
Salvaţi Delta Dunării
Având în vedere ca România are cel mai divers relief din Europa, are cei mai frumoşi munţi, are cele mai roditoare soluri, etc. etc. ... România are şi o minunăţie de fluviu numit Dunarea, care la rândul ei are o deltă (aflată tot pe teritoriul ţării noastre mirifice). Însă dacă restul ţări şi peisajul acesteia sunt de o frumuseţe şi o naturaleţe greu de egalat, Delta Dunării nu se prezintă chiar atât de bine...
SALVAŢI DELTA DUNĂRII !
SALVAŢI DELTA DUNĂRII !
luni, 27 aprilie 2009
joi, 9 aprilie 2009
Se întâmplă în România
În zilele noastre neruşinarea şi infatuarea atinge cote maxime. Am găsit un articol scris de Cristian Tudor Popescu foarte pertinent. Deşi nu-l agreez în general, acum are perfectă dreptate. Lectură plăcută!
" Piţi, culturistul neruşinării
Articol publicat de Cristian Tudor Popescu in Special | 06.04.2009 | 08:01
Flux RSS twitter Trimite prin Email Printeaza
Sunt multe lipsuri în România de azi, unii n-au bani, alţii n-au ce mânca, alţii n-au casă şi nici loc de muncă, dar există o lipsă uriaşă, mai rea decât deficitul bugetar, care ne loveşte pe toţi: lipseşte ruşinea. Dacă o fiinţă umană ar avea o carenţă de calciu cât deficitul de ruşine al României, s-ar zbate în convulsii cu spume la gură. Victor Piţurcă este unul dintre cei mai neruşinaţi români pe care i-am văzut într-o viaţă de gazetar.
Ruşine, substantiv feminin: sentiment penibil de sfială, de jenă, provocat de un insucces sau de o greşeală. Dacă aş fi fost selecţionerul echipei naţionale a României, după meciul de la Klagenfurt cred că mă încuiam o săptămână în casă, mi-ar fi fost ruşine să dau ochii cu oamenii şi ducându-mă să iau pâine, darămite să mai apar la televizor. Piţurcă a apărut şi a cuvântat exact aşa, fără să-i tresară un
muşchi pe faţă, cu excepţia unui vag surâs: „Da, şi ce s-a întâmplat? Am pierdut meciul. Nu s-a întâmplat nimic. Ştiţi câte autografe mi s-au cerut la ieşirea de pe stadion?“. Deci, câtă vreme i se cer autografe lui V. Piţurcă, aşa ca Piticului Porno sau Magdei Ciumac, naţionala României stă bine.
Piţurcă e un culturist campion naţional într-o cultură a neruşinării în plin avânt în România. Cei traversaţi de sentimentul ruşinii sunt nişte handicapaţi. Nu are nicio importanţă dacă eşti incompetent sau neinspirat sau depăşit şi bagi un minister, o echipă sau o ţară în stâlp, nu are nicio importanţă dacă îţi întorci gipul în plin trafic peste două culoare şi o linie continuă, în timp ce arunci pe fereastră o ţigară şi un pet gol, iar maneaua urlă stereo din boxe, nu are nicio importanţă dacă împănezi instituţia pe care o conduci cu rude de-ale tale şi jonglezi cu case şi terenuri ale statului, important e să întrebi ca un alt mare culturist al neruşinării, Radu Mazăre: „Şi, care-i problema?“. A recunoaşte că ai greşit, a-ţi asuma daunele pe care le-ai adus semenilor tăi, a te sancţiona tu însuţi, înaintea legilor şi regulamentelor, înseamnă să faci parte din prima dintre cele două mari categorii în care se împarte astăzi populaţia României: fraieri şi şmecheri.
Ruşinea face mai mult pentru civilizaţia unei ţări decât o armată de poliţişti şi procurori, decât un teanc de legi şi contracte. Nicio lege, niciun contract nu-l obligă pe V. Piţurcă să-şi dea demisia, dar ce-ar fi dacă el ar gândi aşa: am făcut şi lucruri bune la naţională, nu sunt singurul vinovat pentru ce se întâmplă, nu pot eu să intru pe teren şi să joc; dar, dacă s-a ajuns la înfrângeri în serie, sub semnul debandadei şi al ridicolului, cel care trebuie să răspundă este comandantul. Demisia poate fi nu doar o pedeapsă, poate fi şi ultima decizie prin care un conducător, fie el director, preşedinte, redactor-şef sau selecţioner, poate încerca să deblocheze situaţia, să forţeze o schimbare care să urnească lucrurile în direcţia bună. Un ultim serviciu făcut echipei.
Nu fac parte dintre cei care consideră că Piţurcă trebuie să plece pentru că are 666 la maşină şi o amantă rusoaică. Nici dintre cei care, ca senatorul Adrian Păunescu, consideră fotbalul o prioritate pentru România şi nu-mi smulg puţinul păr din cap pentru că naţionala e într-o situaţie grea. Grea este situaţia şomerilor, care se înmulţesc de la o săptămână la alta, a pensionarilor, care n-au ce mânca şi iau medicamente prin rotaţie, a tinerilor care nu-şi pot face un rost - e vorba de naţiune, nu de naţională. O să mai vedem o Cupă Mondială fără români şi basta. Însă comportarea lui V. Piţurcă trece dincolo de fotbal. N-am înţeles de ce i se spune Satana, căci iată ce mai declară d. Piţurcă reporterilor intrigaţi şi suporterilor scoşi din sărite: „Echipei naţionale (în cap cu mine, Piţurcă - n.n.) trebuie să i se acorde încredere necondiţionată“. Numai
Dumnezeu beneficiază de încredere necondiţionată într-o ţară civilizată. Iar după propoziţia cu care d. Piţurcă-Dumnezeu închide discuţiile: „Eu sunt Victor Piţurcă“, echivalentă în plan ontologic cu celebra „eu sunt primarul care este“ a lui Marian Vanghelie, mie, unul, îmi este limpede de unde vine personajul - direct din coşmarul care a stăpânit România aproape o jumătate de veac de singurătate."
" Piţi, culturistul neruşinării
Articol publicat de Cristian Tudor Popescu in Special | 06.04.2009 | 08:01
Flux RSS twitter Trimite prin Email Printeaza
Sunt multe lipsuri în România de azi, unii n-au bani, alţii n-au ce mânca, alţii n-au casă şi nici loc de muncă, dar există o lipsă uriaşă, mai rea decât deficitul bugetar, care ne loveşte pe toţi: lipseşte ruşinea. Dacă o fiinţă umană ar avea o carenţă de calciu cât deficitul de ruşine al României, s-ar zbate în convulsii cu spume la gură. Victor Piţurcă este unul dintre cei mai neruşinaţi români pe care i-am văzut într-o viaţă de gazetar.
Ruşine, substantiv feminin: sentiment penibil de sfială, de jenă, provocat de un insucces sau de o greşeală. Dacă aş fi fost selecţionerul echipei naţionale a României, după meciul de la Klagenfurt cred că mă încuiam o săptămână în casă, mi-ar fi fost ruşine să dau ochii cu oamenii şi ducându-mă să iau pâine, darămite să mai apar la televizor. Piţurcă a apărut şi a cuvântat exact aşa, fără să-i tresară un
muşchi pe faţă, cu excepţia unui vag surâs: „Da, şi ce s-a întâmplat? Am pierdut meciul. Nu s-a întâmplat nimic. Ştiţi câte autografe mi s-au cerut la ieşirea de pe stadion?“. Deci, câtă vreme i se cer autografe lui V. Piţurcă, aşa ca Piticului Porno sau Magdei Ciumac, naţionala României stă bine.
Piţurcă e un culturist campion naţional într-o cultură a neruşinării în plin avânt în România. Cei traversaţi de sentimentul ruşinii sunt nişte handicapaţi. Nu are nicio importanţă dacă eşti incompetent sau neinspirat sau depăşit şi bagi un minister, o echipă sau o ţară în stâlp, nu are nicio importanţă dacă îţi întorci gipul în plin trafic peste două culoare şi o linie continuă, în timp ce arunci pe fereastră o ţigară şi un pet gol, iar maneaua urlă stereo din boxe, nu are nicio importanţă dacă împănezi instituţia pe care o conduci cu rude de-ale tale şi jonglezi cu case şi terenuri ale statului, important e să întrebi ca un alt mare culturist al neruşinării, Radu Mazăre: „Şi, care-i problema?“. A recunoaşte că ai greşit, a-ţi asuma daunele pe care le-ai adus semenilor tăi, a te sancţiona tu însuţi, înaintea legilor şi regulamentelor, înseamnă să faci parte din prima dintre cele două mari categorii în care se împarte astăzi populaţia României: fraieri şi şmecheri.
Ruşinea face mai mult pentru civilizaţia unei ţări decât o armată de poliţişti şi procurori, decât un teanc de legi şi contracte. Nicio lege, niciun contract nu-l obligă pe V. Piţurcă să-şi dea demisia, dar ce-ar fi dacă el ar gândi aşa: am făcut şi lucruri bune la naţională, nu sunt singurul vinovat pentru ce se întâmplă, nu pot eu să intru pe teren şi să joc; dar, dacă s-a ajuns la înfrângeri în serie, sub semnul debandadei şi al ridicolului, cel care trebuie să răspundă este comandantul. Demisia poate fi nu doar o pedeapsă, poate fi şi ultima decizie prin care un conducător, fie el director, preşedinte, redactor-şef sau selecţioner, poate încerca să deblocheze situaţia, să forţeze o schimbare care să urnească lucrurile în direcţia bună. Un ultim serviciu făcut echipei.
Nu fac parte dintre cei care consideră că Piţurcă trebuie să plece pentru că are 666 la maşină şi o amantă rusoaică. Nici dintre cei care, ca senatorul Adrian Păunescu, consideră fotbalul o prioritate pentru România şi nu-mi smulg puţinul păr din cap pentru că naţionala e într-o situaţie grea. Grea este situaţia şomerilor, care se înmulţesc de la o săptămână la alta, a pensionarilor, care n-au ce mânca şi iau medicamente prin rotaţie, a tinerilor care nu-şi pot face un rost - e vorba de naţiune, nu de naţională. O să mai vedem o Cupă Mondială fără români şi basta. Însă comportarea lui V. Piţurcă trece dincolo de fotbal. N-am înţeles de ce i se spune Satana, căci iată ce mai declară d. Piţurcă reporterilor intrigaţi şi suporterilor scoşi din sărite: „Echipei naţionale (în cap cu mine, Piţurcă - n.n.) trebuie să i se acorde încredere necondiţionată“. Numai
Dumnezeu beneficiază de încredere necondiţionată într-o ţară civilizată. Iar după propoziţia cu care d. Piţurcă-Dumnezeu închide discuţiile: „Eu sunt Victor Piţurcă“, echivalentă în plan ontologic cu celebra „eu sunt primarul care este“ a lui Marian Vanghelie, mie, unul, îmi este limpede de unde vine personajul - direct din coşmarul care a stăpânit România aproape o jumătate de veac de singurătate."
joi, 26 martie 2009
Ca la UMF Iaşi la nimenea
E ceva de necrezut la "Universitatea de Medicina şi Farmacie" Iaşi. Studentul a ajuns să fie tratat mai rău ca negri în ghetouri acum 50 de ani. Apă caldă cu program 3 ore dimineaţa şi 2 seara. Da...! ce e prea mult strică. Nu e normal ca la o universitate de medicina studentul sa fie spălat. Lasă-l să fie jegos, ce e aia igienă? Administraţia e plina de cretini şi bine înteles de tot felul de funcţionari ajunşi pe posturile lor numai prin pile şi mult "cur-ling", de fiecare dată după ce trece un control uită ca ei sunt acolo puşi în serviciul studenţilor şi nu studentul e sclavul lor....
Da şi cum spuneam mai sus..., administraţia e plină de retardaţi... majoritatea profesorilor uită că misiunea lor e de a face studentul să înteleagă şi nu să îi trasmită automatizat informaţia, după procedeul dictare -> scris. Căminele sunt jegoase, jumate din femeile de servici habar nu au ce e aia curaţenie ... cea de pe palierul meu (Camin C10 copou) e o alcoolistă şi jumătate care le trage la colţul căminului şi stă cu ţigarea în bot în timp ce dă cu mătura de zici ca eşti în filme western. Electricieni par să nu elucideze niciodata misterul becurilor care se ard pe palier, iar inginerul sef al umf este ăl mai deştept dintre proşti... el pur şi simplu nu întelege cum stă treaba cu centrala termică a căminului şi de ce nu vrea ea să dea apă caldă cu presiune, efectiv e dincolo de puterile sale (intelectuale) ... presupun că e şcolit omu' dar centrala asta chiar îi dă bătăi de cap. Însă el nu se lasă cu una cu două şi găseşte soluţia la problema presiunii pe instalaţia de apă caldă dintre centrală şi cele 2 cămine studenţeşti. Nu mai dăm apă! ... :)) şi "se fini la comedi". S-a gândit el în sinea lui (după regula devide et impera) că din cele 4 ore de apă caldă care erau înainte (17-21) să împartă programul şi să dea apă caldă când la un cămin când la altul, dar nu la amândouă odată, adica 2 ore la C10, 2 la C9.
Da şi cum spuneam mai sus..., administraţia e plină de retardaţi... majoritatea profesorilor uită că misiunea lor e de a face studentul să înteleagă şi nu să îi trasmită automatizat informaţia, după procedeul dictare -> scris. Căminele sunt jegoase, jumate din femeile de servici habar nu au ce e aia curaţenie ... cea de pe palierul meu (Camin C10 copou) e o alcoolistă şi jumătate care le trage la colţul căminului şi stă cu ţigarea în bot în timp ce dă cu mătura de zici ca eşti în filme western. Electricieni par să nu elucideze niciodata misterul becurilor care se ard pe palier, iar inginerul sef al umf este ăl mai deştept dintre proşti... el pur şi simplu nu întelege cum stă treaba cu centrala termică a căminului şi de ce nu vrea ea să dea apă caldă cu presiune, efectiv e dincolo de puterile sale (intelectuale) ... presupun că e şcolit omu' dar centrala asta chiar îi dă bătăi de cap. Însă el nu se lasă cu una cu două şi găseşte soluţia la problema presiunii pe instalaţia de apă caldă dintre centrală şi cele 2 cămine studenţeşti. Nu mai dăm apă! ... :)) şi "se fini la comedi". S-a gândit el în sinea lui (după regula devide et impera) că din cele 4 ore de apă caldă care erau înainte (17-21) să împartă programul şi să dea apă caldă când la un cămin când la altul, dar nu la amândouă odată, adica 2 ore la C10, 2 la C9.
miercuri, 25 martie 2009
Atlas de mitocănie
Recent la Radio Guerrilla, post pe care îl consider unul dintre cele mai tari, au atitudine, au caracter, au coloană vertebrală cum se spune, iar viziunea acestui post de radio e bine conturată (educarea şi sensibilizarea publicului asupra societăţii de "maro" din ziua de astăzi; spus în două cuvinte "spirit civic")... După cum am început:"recent la radio guerrilla" este promovată campania antimitocănie. Există concursuri în direct cu premii gen cartea bunelor maniere şi tot felul de chestii care să te ajute să te mai cultivezi puţin. Mi se pare de bun simţ această iniţiativă şi o sustin. Sună a reclamă ... şi într-adevăr asta e. Fac reclamă moca unui post de radio care "pune punctul pe I" în vremuri în care eşti înconjurat peste tot de melteni abia cazuţi din copac care se evidenţiază opulent şi ostentativ prin locurile publice, de multe ori fiind mai penibili decât babuini care se scobesc în cur şi apoi îşi ling degetele.
Iată aici un mic atlas de mitocanie
Pentru cei care se simt lezaţii în vreun fel de cele de mai sus, nu aveţi decât să faceţi umanităţii întregi o favoare şi dispăreţi de pe Pământ...
Iată aici un mic atlas de mitocanie
Pentru cei care se simt lezaţii în vreun fel de cele de mai sus, nu aveţi decât să faceţi umanităţii întregi o favoare şi dispăreţi de pe Pământ...
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
